Vă recomand o lectură ușoară, de weekend, care să vă deschidă apetitul de a râde azi, dacă până și Freud, acel venerabil domn cu postură impecabilă și care emană seriozitate, și-a permis să o facă. Din plin. 

Că Freud a scris despre umor, poate știați deja. Dar că acele publicații ale lui Freud au provocat o serie de cărți despre cărți, asta am fost surprinsă să aflu. Și mi-a trezit curiozitatea, pentru că puțină meta nu strică, așa că am ales una dintre ele.

Cartea despre care am ales să vă spun acum e un pic de trișat, dacă e să fiu sinceră, pentru că îți redă glumele și anecdotele folosite de Freud, însă îți dă imediat și o interpretare a lor din perspectivă psihanalitică. Vezi piesa, dar și culisele.

Și din culise aflăm că Freud, evreul, a găsit umorul evreiesc a fi teribil de grăitor pentru poziționarea individului în lume. Că personajele clasice ale bancurilor evreiești (un fel de Bulă ori de Alinuța, că doar avem și noi) ilustrează, și fac haz de câteva dintre trăsăturile complexe ale individului, acele trăsături de care râdem în public dar pe care, undeva în adâncul nostru, ne temem să nu le posedăm. 

Nu vreau să vă las doar cu aceste generalități, așa că vă redau, într-o traducere proprie, una din anecdotele ce apar în Interpretarea viselor.   

A a împrumutat un ceainic de cupru de la B, și după ce l-a returnat, B l-a dat în judecată pentru că acum ceainicul avea o gaură mare ce-l făcea inutil. Apărarea lui A a fost: „În primul rând, n-am împrumutat în viața mea un ceainic de la B; în al doilea rând, ceainicul avea deja o gaură când l-am luat eu de la el; și în al treilea rând, eu i-am dat ceainicul înapoi fără niciun cusur.”

Vă amintește oare de cineva domnul A? Și dacă da, oare ce spune asta despre umor?