Te trezești dimineața, te speli pe față, te uiți în oglindă și oftezi adânc: firul ăsta alb nu-l aveai ieri, nu? Care-or fi fost demonii ce ți-au furat părul tău, sănătos și cu o culoare vie, și ți-au lăsat în schimb aceste fire (din ce în ce mai multe) de păr alb, tern și fără vlagă? De ce țin ei oare morțiș să îți pună în fața ochilor acest semn al trecerii timpului? Doar nu e ca și cum, fără firele astea albe, ai uita că ai trecut deja printr-o parte semnificativă din viața ta.

Și îți amintești acum, cu o urmă de melancolie, cum bunica ta îți zicea uneori, într-o doară, atunci când tu mai făceai una dintre năzdrăvăniile tale copilărești, „o să-mi scoți peri albi cu jocurile tale!”. Ți-ai văzut apoi mama albind aproape peste noapte, poate după aflarea unei vești triste. Părul ei alb a devenit în timp un semn al două ere: cea de dinainte și cea de după acea zi. La fel cum părul lui Leland Palmer a marcat trecerea de la momentul dinaintea morții Laurei și cel de după. (Uitați-vă la Twin Peaks, vă rog eu).

Cum se întâmplase totul? Care-a fost sensul, rostul? Poate nu știi. Poate nu știe nimeni.

Ceva-ceva însă se cunoaște despre albirea instantanee a părului – ea poartă numele de sindrom Marie Antoinette (despre care se povestește că a albit brusc înainte de momentul execuției ei) și a trezit multe întrebări în rândul cercetătorilor de-a lungul timpului. Au existat o sumedenie de ipoteze menite să explice fenomenul: ar fi putut fi de vină o boală, o formă de alopecia aerata, la fel cum ar fi putut fi vorba de o formă de vitiligo, de gene transmise de la strămoși, de schimbări la nivelul hormonal, de un deficit de vitamină B-12 ori de existența unei boli autoimune. Niciuna din ipoteze însă nu susținea transformarea atât de rapidă.

La începutul anului acestuia însă în revista Nature a apărut un articol ce pare să explice în sfârșit procesul și să tragă un semnal de alarmă în același timp. Vă sfătuiesc cu căldură să aruncați un ochi peste el, are poze drăguțe. Dar pe scurt, iată ce au aflat cercetătorii: foliculii de păr conțin rezervoare de celule stem imature ce au posibilitatea de a evolua în melanocite (celule care pigmentează pielea și părul). Ei bine, în timpul unui eveniment stresant nervii din jurul foliculilor (aceiași nervi ce-i permit părului să se ridice în timpul unui film de groază) sunt activați și foliculii sunt inundați cu norepinefrină. Toate acele celule stem imature evoluează brusc, în masă, în melanocite. Melanocitele însă mor destul de repede, și nu mai pot fi înlocuite. În lipsa unor noi celule stem care să poată crea noi melanocite, firul de păr își pierde ireversibil culoarea.

Ce înseamnă asta? Înseamnă, pe de o parte, că părul albește de la stres. Dar mai înseamnă și că efectele stresului asupra organismului uman sunt complexe și că oamenii de știință mai au mult de lucrat până a elucida întru totul impactul pe care un singur moment stresant îl poate avea asupra noastră.

Și ce-ar trebui noi să facem cu această informație? Nu știu. Eu una aleg să beau un pahar cu apă, să mă așez comod și să ascult muzica ce-mi face bine. Nu de alta, dar vopseaua prinde greu pe păr alb.