Conceptul de anxietate este deja suficient de cunoscut și pe meleaguri românești încât să nu mai aibă nevoie de o introducere. Așa că trecem direct la subiect. Cu privire la ce suntem noi anxioși? Ne vom referi la cele mai des întâlnite cinci tipuri diferite de anxietate, încercând să vedem logica din spatele fiecăreia, distorsiunile cognitive specifice asociate.

1. Anxietate cu privire la pierderea auto-controlului. Persoana are de regulă așteptări ridicate cu privire la cum ar trebui să fie, să simtă ori să reacționeze în anumite situații, și
   1. gândurile pot lua forma de:
      1. Nu-i normal să mă simt anxioasă.
      2. Nu-mi permit să gândesc ciudățenii.
      3. Nu vreau să-mi apară imagini în minte de care cu greu să scap.
      4. Nu trebuie să am impulsul să reacționez așa.
      5. Trebuie să mă port cumsecade.
   2. Logica este simplă: dacă nu am control asupra lucrului pe care vreau să-l controlez, atunci voi pierde complet controlul.
2. Anxietate cu privire la incertitudine. Persoana are convingerea că a nu ști cu siguranță ceea ce se întâmplă cu privire la un anumit aspect al vieții sale înseamnă că ceva insuportabil se întâmplă. De exemplu, o mamă ai cărei copii întârzie, ar putea avea următoarele gânduri: „Nu știu unde-mi sunt copiii. Trebuie să știu în permanență unde sunt. Dacă nu știu unde sunt, cu siguranță li s-a întâmplat ceva. Ar fi de nesuportat pentru mine să li se întâmple ceva neprevăzut copiilor mei.” Viziunea despre lume a acestei persoane este, probabil, „dacă nu știu sigur că un pericol nu există, înseamnă că un pericol există.”

3. Anxietate cu privire la sănătate. Persoana se gândește că suferă, cu siguranță, de ceva, doar că încă nu a fost descoperit de medici. (Atenție, nu se confundă cu ipohondria, dar anxietatea cu privire la sănătate poate face parte din tabloul acesteia). Răspunsurile încurajatoare primite de la specialiștii în domeniul sănătății sunt primite cu reticență – medicul nu a fost suficient de amănunțit în examinare, adevărul e că nu părea să se simtă prea bine nici doctorul, cred că l-am prins într-o zi proastă, nu a fost atent, și în plus, am mai citit despre el, au fost mai mulți care au zis că nu le-a nimerit tratamentul, sigur n-am ajuns la unul suficient de bun.
4. Anxietate socială. Persoana are o idee destul de bine conturată despre cum ar trebui să arate o interacțiune socială reușită. Atunci când interacțiunea reală nu urmează script-ul imaginar, începe să creadă că cei din jur o privesc și o judecă, iar dacă ea este judecată de alții, înseamnă că nu are valoare. Prin urmare, soluția găsită este să nu se mai expună judecății altora, să evite, așadar, ieșirile în societate. Cu cât evită mai mult interacțiunile sale, cu atât „mușchiul social” i se atrofiază, nu mai știe să se comporte natural, iar profețiile se îndeplinesc în cele din urmă.
5. Atacuri de panică. Un atac de panică are trei elemente de bază: convingerea că nu trebuie să-ți piezi controlul, iar dacă o faci e insuportabil, convingerea că accentuarea simptomelor reprezintă semn clar că te îndrepți rapid către catastrofă (atac de cord, anevrism, înnebunire etc.) și ideea că e oribil să suferi un atac de panică și că trebuie să eviți asta cu orice preț.

Și cum o belea nu vine niciodată singură, o singură persoană se poate „bucura” de mai multe anxietăți, în diferite grade de intensitate, și se poate „contagia” de anxietatea altora, dacă acordă prea multă atenție convingerilor distorsionate diseminate ici-colo în viața publică. Astfel încât, de la un moment încolo, individul nu se mai vede ca pe un om normal, care are o teamă nefondată de ceva, ci ca pe un „anxios” pe viață, condamnat la a își petrece restul zilelor întrebându-se dacă nu cumva are să cadă drobul de sare.

Dar drobul de sare nu cade, dacă-l dai jos, iar anxietatea nu te acaparează, dacă îi asculți pe Beatles-i. Let it be.