Vorbeam ieri despre nevoia oamenilor de a aparține și cum ea este un pic mai greu de satisfăcut în secolul comunicațiilor la distanță. Și asta fără să punem la socoteală distanța fizică de 2 metri sau mai mult impusă de o armă biologică prin care natura se apără de noi.
Haideți să vedem astăzi cam care ar fi consecințele construirii de insule izolate, din care putem alunga oricând, pe oricine, după criterii mai mult sau mai puțin justificate.
Vă spuneam ieri despre Coana Veta, care face o supă de găină ce trezește dragostea de viață în cei ce-o gustă. Hai să vă mai spun ceva despre Coana Veta. Ea are un fiu, să-i zicem Armando, că s-a născut pe vremea când Coana Veta se uita la telenovele. Armando are 23 de ani, și e mândria mamei sale. E bine-crescut, e deștept, e frumos, e muncitor, și are mare grijă de mama lui.
Ce nu știe Coana Veta este că prima oară când a dat ochi cu colegii de grădiniță, ei au început să facă mișto de pielea lui măslinie. L-au numit „țigan”, „negruțu”, „cioroi”, „colorat”, „bronzat”, „sudoru” și alte asemenea. Coana Veta nu a știut de ele, pentru că Armando nu povestea acasă ce i se întâmpla. În definitiv, el chiar avea pielea măslinie, ce mare lucru dacă glumeau colegii.
Armando a crescut, și în timp ce colegii își formau găști, el încerca să pătrundă pe rând în câte una, dar cumva se întâmpla de nu rămânea prea mult pe nicăieri. Mai devreme sau mai târziu, prietenii îi ziceau, prietenește desigur, că ar fi bine, de exemplu, să nu meargă cu ei pe la proteste, că na… poate se ia jandarmeria de noi toți.
Și Armando revenea acasă, să aibă mare grijă de mama lui, să se poarte frumos, să fie deștept și muncitor, să fie mândria ei. Dar în afara acestui spațiu protejat, Armando, 23 de ani, nu avea pe nimeni care să-i scrie în timpul zilei, să-l întrebe ce mai face.
Și dacă Coana Veta ar fi citit câteva studii de psihologie socială, s-ar fi îngrijorat și ar fi căutat să facă ceva. Pentru că, statistic vorbind, Armando intră în categoria persoanelor ostracizate. Ceea ce vine la pachet, tot statistic vorbind, cu:
- o predispoziție mai mare spre a deveni violenți.
- șanse destul de mari să devină agresivi fizic sau verbal cu alții.
- riscul de a conduce agresiv și de a provoca, așadar, incidente în trafic.
- o dorință scăzută de a participa în activități prosociale.
- o disponibilitate crescută de a se conforma regulilor unui grup, chiar dacă nu crede în ele, pentru a fi acceptat.
De-ar fi știut Coana Veta toate astea, s-ar fi dus poate și ar fi cerut ajutor de la psihologul grădiniței/ școlii, ar fi discutat cu profesorii despre Bullying și efectele sale, ar fi militat pentru incluziune, ar fi căutat în mod activ grupuri în care fiul său să poată simți avantajele apartenenței la ceva. Coana Veta nu știa, că nu avea acces la informație.
Dar noi avem.
Terapie și știință 