Ți s-a întâmplat vreodată să îți vezi tu liniștit de viața ta și dintr-o dată să te pocnească o durere de cap soră cu durerile facerii, de te întrebi dacă nu cumva urmează să se întrupeze Atena însăși din neuronii și axonii de sub craniul tău? Dacă da, atunci știi exact de ce a apărut pe lume trepanația. Dacă nu, ăsta e un prilej taman bun să te pui pentru câteva minute în situația de a empatiza cu mama, fratele, prietena ori altă persoană din cercul tău care ți se plânge, veșnic, de dureri de cap insuportabile. Și de a afla câte ceva despre trepanații.

Trepanațiile (din gr. trypanon, a sfredeli) există de când lumea. Sau cel puțin de vreo 7 milenii (avem dovada unui craniu descoperit în Ensisheim, Franța, ce data cam de atunci). Trepanațiile există peste tot. Sau cel puțin la egipteni, chinezi, indieni, romani, greci și mezoamericanii timpurii. Și trepanațiile există încă, atât în domeniul medical, cât și în afara lui. 

Găurile circulare în craniu, specifice trepanațiilor, au fost executate, de-a lungul timpului, cu varii obiecte – cu pietre ascuțite, din cremene ori obsidian, apoi cu unelte specifice, ce jucau rolul de burghiu, ori cu mici fierăstraie, din ce în ce mai sofisticate.  Și asta pentru că trepanațiile nu vindecau doar durerile de cap, ci și epilepsia, hidrocefalia și tulburările mentale. Iar pe lângă asta, reușeau să alunge și demonii. În definitiv, ce demon care se respectă ar mai vrea să sălășluiască într-un craniu găurit?

Și, uneori, trepanațiile aduceau la pachet și o stare semi-euforică, aproape ca și cum ai fi consumat oareșce substanțe nu tocmai legale, și care îți dăduseră o mai bună înțelegere a universului. Atât de bună, încât un domn pe nume Hugo Bart Huges, olandez de origine, și-a dedicat viața pledând în favoarea trepanațiilor în scopul îmbunătățirii activității cerebrale. El ipoteza că o cantitate mai mare de „sânge cerebral” (brainblood în eng.) ar activa mai multe zone ale creierului în același timp, și că pentru a da loc sângelui, este nevoie să renunțăm la o parte din lichidul cerebrospinal. Cum facem asta? Păi facem o gaură prin care să iasă. 

Dacă vă interesează ce s-a întâmplat cu Huges… ei bine, a murit la bătrânețe, de probleme cardiace. Dacă vă interesează cât de multă euforie s-ar putea obține cu o gaură în craniu… atunci puteți citi aici povestea unui tânăr ce a experimentat și documentat trepanația home-made. E o lectură destul de interesantă. 

Dar să ne întoarcem la durerile noastre de cap. Există acum posibilitatea de a merge la doctor și a cere o trepanație, pentru a scăpa de dureri? Nu, pentru că nu s-a demonstrat până în prezent că ar ajuta la altceva decât să-ți dea o durere și mai mare de cap care să te facă să o uiți pe prima. Există medici care fac trepanații? Desigur. Dar numai în contextul unor traumatisme cranio-cerebrale. 

Să recapitulăm. Unele dureri pot fi atât de intense, încât ți-ai băga fără prea multe ifose un burghiu în craniu, numai să treacă. Dar nu trece. Nu trece nici dacă cei din jur îți spun că au avut și ei dureri de cap. Nu trece nici dacă te rogi să-ți plece demonii din creieri. Trece dacă faci investigații amănunțite și urmezi un tratament recomandat de medicul specialist. Dar despre asta, nu aici, și nu acum.