„Interesul principal al unui bărbat ar trebui să fie munca lui. Dar pentru o femeie, bărbatul este munca ei, și treaba ei. Da, știu că sună ca o filosofie convenabilă a unui bărbat egoist atunci când spun asta. Dar căsnicia înseamnă cămin. Iar căminul este ca un cuib – nu au loc amândouă păsările în același timp. Una rămâne înăuntru, iar cealaltă stă pe margine, se uită în jur, și se ocupă de chestiunile externe.” (Carl Gustav Jung)

Nu e locul nostru să îl judecăm pe Jung – vremurile în care el trăia nu erau ale noastre, iar contextul contează. Ce putem însă face este să vedem ce era Emma în afară de anexă a domnului Carl Gustav Jung.

Emma era mamă. Îi dăruise 5 copii soțului ei, de care tot ea se îngrijea, de acolo, din cuib.
Emma era psihanalist, încă dinainte de a se mărita cu ilustrul bărbat. Ce-i drept, nu înainte de a-l cunoaște… dar avem circumstanțe atenuante: avea doar 15 ani atunci când tânărul Jung i-a apărut în cale.
Emma coresponda cu Freud, și nu prin intermediul soțului său.
Emma era scriitoare, și încerca să popularizeze ideile nu foarte accesibile publicului larg ale soțului său.
Emma era pasionată de legenda Graalului și a creat o monografie foarte bine documentată pentru vremurile ei a acestui concept. În care explică, pe înțelesul tuturor, … arhetipurile.
Emma era sponsorul financiar al soțului său. Era moștenitoarea unui imperiu industrial, și și-a pus toate resursele la dispoziția bărbatului ce, uneori, când pleca din cuib să se ocupe de chestiuni externe, se mai întâlnea și cu alte femei. Notabilă între ele a fost Antonia Wolff, pe care Jung a introdus-o în cuibul conjugal, demonstrând că era loc suficient pentru două persoane, totuși. Emma a tolerat situația, excluzând-o pe Antonia numai de la cinele în familie.
Emma a fost lovită de cancer. După moartea ei, piatra memorială nota, scurt: „Oh, vas, semn de devoțiune și obediență”.

Pentru că istoria aparține supraviețuitorilor.